Cînd a fost învățată prima dată răpirea pre-tribulaționistă?

Cînd a fost învățată prima dată răpirea pre-tribulaționistă?

Postat original în: O Timothy, Volume 31- Issue 11 – November 2014, pag. 5–10

SURSA (inclusiv imaginea din articol): www.wayoflife.org

Extins în June 6, 2017
David Cloud, Way of Life Literature, P.O. Box 610368, Port Huron, MI 48061866-295-4143,
fbns@wayoflife.org

when_was_pre_trib

 A fost mult timp susținut de către cei care interpretează profeția în mod alegoric că doctrina Răpirii înainte de Necazul Cel Mare este o doctrină nouă, și deoarece se presupune că este o doctrină nouă nu poate fi una adevărată.
Gary DeMar, președintele American Vision, spune: “Majoritatea scriitorilor și vorbitorilor profetici învață că biserica va fi răpită înaintea unei perioade tribulaționiste viitoare. Dar știați că înainte de 1830 nu a existat o astfel de doctrină? Nimeni din întreaga istorie a bisericii nu a învățat vreodată răpirea pre-tribulaționistă.”
(citat din “Why Christians Will Suffer Great Tribulation”, Ourdailybreadbyjoeortiz).

Atunci cînd DeMar spune că răpirea pre-tribulaționistă nu a existat înainte de 1830, el se referă la jurnalul de profeție The Morning Watch și la scrierile lui John Darby, care popularizau teologia dispensațională în anii 1800.

Deși această afirmație continuă să fie făcută, este evident falsă.

MORGAN EDWARDS (1722-1795)

Răpirea pre-tribulaționistă a fost învățată de liderul baptist proeminent Morgan Edwards. Lucrarea lui Two Academical Exercises on the Subjects Bearing the Following Titles; Millennium and Last-Novelties a fost publicată în 1744 în Philadelphia.

Morgan Edwards a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri baptiști ai zilelor sale. El a fost pastorul bisericii baptiste din Philadelphia și fondatorul Universității Brown, primul colegiu baptist din America. Un rezumat al vieții a fost prezentat în Enciclopedia Baptistă. El a fost unul dintre primii istorici baptiști de reputație, lucrarea sa Materials Toward A History of the Baptists (1770) oferind un fundament pentru toate lucrările ulterioare.

Iată ce a crezut Edwards despre profeția biblică:

“Distanța dintre prima și a doua înviere va fi ceva mai mult de o mie de ani. Spun ceva mai mult; pentru că sfinții morți vor fi înviați, iar cei vii vor fi schimbați la “apariția în aer” a lui Hristos (1 Tesaloniceni, 4.17); și aceasta va fi  cu aproximativ trei ani și jumătate înainte de mileniu, așa cum vom vedea în continuare: dar El și ei vor rămîne în aer tot timpul? Nu: se vor sui în paradis, sau într-una din acele multe “locașuri din casa tatălui” (Ioan 14.2), și vor dispare în perioada de timp amintită mai sus. Scopul acestei retrageri și dispariții va fi pentru judecarea sfinților înviați și schimbați; căci “sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă” și aceasta va fi “de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4.17).”

(Edwards, Two Academical Exercises on the Subjects Bearing the Following Titles; Millennium and Last-Novelties, 1744).

Trebuie să reținem că Edwards credea că necazul va fi de numai 3,5 ani, așa că nu promova o poziție “pre-mînie” sau mid-tribulaționistă.

Edwards a scris declarația anterioară mai întîi într-un eseu esențial, în timp ce era la Bristol Baptist College din Bristol, Anglia, înainte de a merge în America. La începutul eseului, într-un comentariu adresat profesorului său, Edwards a spus:

“Și a venit rîndul grupului meu să trateze despre Mileniu, sau domnia de 1000 de ani a Domnului Hristos pe pămînt? Mii de compătimiri, domnule, că nu i-ați alocat sarcina unuia dintre acești studenți mai bătrîni și mai capabili! Dar din moment ce este plăcerea dumneavoastră, voi face cum voi putea: și ÎN ACEASTĂ PROBĂ VOI LUCRA DUPĂ O REGULĂ PE CARE DESEORI O RECOMANDAȚI, ȘI ANUME ‘SĂ SE ANALIZEZE SCRIPTURILE ÎNTR-UN SENS LITERAL, CU EXCEPȚIA CAZULUI CÎND ACEASTA DUCE LA CONTRDICȚIE SAU ABSURDITATE .’”

Această regulă a interpretării literale a profeției este exact regula după care lucrează astăzi pre-tribulaționiștii. Este regula pe care o predau la cursurile mele despre interpretarea Bibliei.

Edwards a respins fără ocolișuri abordarea alegorică. Despre profețiile împărăției milenare, el a spus: “Lucrări jalnice fac Antimilenarii din aceste texte.”

Edwards scria cu 175 de ani înainte de distrugerea Imperiului Otoman care ocupa Israelul (1917) și cu 200 de ani înainte de înființarea statului modern Israel (1948), însă știa că aceste lucruri se vor întîmpla. Luați în considerare următoarea predicție fascinantă pe care a făcut-o pe baza unei interpretări literale a profeției biblice:

“Imperiul turc sau otoman va fi dărîmat; pentru că în caz contrar posesorii de drept nu-și pot stăpîni moștenirea … Cele douăsprezece triburi (așa cum s-a observat anterior) se vor întoarce la vechea lor moștenire, altfel cum pot fi cei doisprezece apostoli judecătorii lor? … În această putere unită ei vor reconstrui Ierusalimul în locul lui și templul în locul său pe muntele Sionului; fiindcă în acest templu, Antihristul va sta ca dumnezeu și va fi urîciunea menționată de Daniel și la care face referire Hristos.”
(Edwards, Two Academical Exercises on the Subjects Bearing the Following Titles; Millennium and Last-Novelties, 1744).

Din cazul lui Morgan Edwards, este evident că în secolul al XVIII-lea au existat baptiști în Anglia și America, care au avut principiul literal de interpretare a profeției biblice, spre deosebire de cel alegoric.

Trebuie să ne amintim că cei mai mulți predicatori nu lasă o evidență permanentă a învățăturii lor. Din zilele lui Pavel pînă în ale noastre, majoritatea predicatorilor cu învățătură sănătoasă au fost oameni obișnuiți, spre deosebire de învățați.

De obicei, nu sînt scriitori și nu publică cărți. În însemnările istoriei bisericii, avem doar o mică întrezărire asupra a ceea ce se întîmpla, și această întrezărire se bazează pe partea care a supraviețuit din puținul care a fost vreodată înregistrat.

“De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.” (1 Cor. 1.26-27 VDC).

EFREM SIRIANUL (AD c. 303-373)

Acum să mergem înapoi la două secole după apostoli. Efrem este venerat ca “sfînt” de bisericile catolice și ortodoxe, dar ele nu i-ar permite să-și expună doctrina lui despre profeție în zilele noastre.

Efrem este numit “Sirianul” deoarece a trăit în acea regiune.
Era un scriitor voluminos. Multe dintre predicile sale și psalmi sînt incluse în cele 16 volume ale Post-Nicene Library. (Consiliul din Niceea a avut loc în 325 d.Hr.,  și istoricii împart “părinții” în Ante-Nicene, înainte de 325, și Post-Nicene, după 325).

Unele dintre predicile și imnurile lui Efrem sînt folosite în liturghia bisericilor ortodoxe.

În anii 1990, unele dintre scrierile lui Efrem au fost traduse pentru prima dată în limba engleză, una dintre acestea fiind On the Last Times, the Antichrist, and the End of the World, 373 d.Hr.

Traducerea a fost făcută de profesorul Cameron Rhoades de la Seminarul Teologic Tyndale, la [cererea din] testamentul lui Grant R. Jeffrey. Ulterior, a fost publicată în cartea lui Jeffrey din 1995 Final Warning.

Este evident că Efrem a crezut într-o împlinire literală a profeției, inclusiv o răpire a sfinților Noului Testament înaintea tribulației.

Căci toți sfinții și aleșii lui Dumnezeu sînt adunați, înainte de necazul care va veni, și sînt luați la Domnul ca nu cumva să vadă confuzia care va copleși lumea din cauza păcatelor noastre.
(Ephraem the Syrian, On the Last Times).

Observați că Efrem a învățat că sfinții vor fi luați la Domnul, astfel încît ei să nu vadă confuzia care va copleși lumea, ceea ce este exact ce spune în 1 Tesaloniceni 5.3-9.

Efrem a învățat un anticrist literal care va sta într-un templu literal reconstruit în Ierusalim, o tribulație literală de 3,5 ani, Doi Martori sau profeți care vor propovădui în Ierusalim, o luptă literală a lui Gog și Magog.

“Și cînd cei trei ani și jumătate s-au terminat, timpul Antihristului, prin care el va fi sedus lumea, după învierea celor doi profeți, în ceasul pe care lumea nu-l cunoaște, și în ziua pe care vrăjmașul sau fiul pierzării nu-l cunoaște, va apărea semnul Fiului Omului și venind, Domnul se va arăta cu mare putere și multă măreţie, cu semnul cuvîntului de mîntuire mergînd înaintea lui și chiar cu toate puterile cerului cu întregul cor al sfinților. … Atunci Hristos va veni și dușmanul va fi aruncat în confuzie și Domnul îl va distruge prin Duhul gurii sale. Și el va fi legat și va fi aruncat viu în abisul unui foc etern împreună cu tatăl său Satan; și toți oamenii, care îi fac voia, vor pieri cu el pentru totdeauna; dar cei neprihăniți vor moșteni viața eternă cu Domnul pentru totdeauna.”
(Ephraem the Syrian, On the Last Times, the Antichrist, and the End of the World, 373 d.Hr.).

Efrem a crezut în iminența întoarcerii lui Hristos și i-a îndemnat pe frații săi creștini să trăiască vieți evlavioase în așteptarea revenirii Sale.

DE LA PRIMII CREȘTINI PÎNĂ LA AUGUSTIN

De fapt, Efrem Sirianul nu era singur în interpretarea literală a profeției biblice în zilele lui.

El a trăit cu o generație înainte de epoca lui Augustin (354-430), moment în care a avut loc o schimbare dramatică. Cînd Efrem a murit în 373, Augustin avea 19 ani.

Era perioada lui Augustin cînd alegoricismul a înlocuit pe scară largă metoda anterioară de interpretare. Înainte de aceasta, era obișnuit printre credincioși să se interpreteze profeția literalmente. Ei credeau că Hristos se va întoarce literalmente (și iminent), va lega pe Satan și va stabili literalmente pe pămînt o împărăție milenară.

Acest lucru este recunoscut de istoricii bisericii.

William Newell spune: “Biserica timpurie timp de 300 de ani a căutat revenirea iminentă a Domnului nostru să domnească și aveau dreptate.” (Newell, Revelation).

Phillip Schaaf a spus, “… cel mai izbitor punct din escatologia epocii ante-Nicene [înainte de 325 d.Hr.] este chiliasmul proeminent sau milenarismul, care este credința unei domnii vizibile a lui Hristos în slavă pe pămînt cu sfinții înviați pentru o mie de ani, înainte de învierea și judecata generală.”
(History of the Christian Church, 8 vols, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1960, 2:614).

Henry Thiessen spune, “Este clar … că Părinții au susținut nu numai perspectiva pre-milenară a venirii lui Hristos, dar au considerat de asemenea că acestă venire este iminentă. Domnul i-a învățat să aștepte întoarcerea Lui în orice moment și astfel L-au așteptat să vină în vremea lor. Nu numai astfel, dar au și învățat întoarcerea Lui personală ca fiind imediată, cu excepția Părinților Alexandrieni, care au respins de asemenea și alte doctrine fundamentale.”
(Thiessen, Introductory Lectures in Systematic Theology, p. 477).

De fapt, Augustin, “parintele amilenismului”, a crezut altădată el însuși într-un mileniu literal. El a spus, “Și eu, odată, am susținut această opinie. … Cei care le cred sînt numiți de către cei religioși, Chiliaști, pe care putem să îi redăm literalmente sub numele de Milenari.”
(Augustine, City of God, book 20, chapter 7).

Următoarea afirmație a lui Irineu este un exemplu despre ceea ce se credea cel mai adesea printre primii “părinți ai bisericii”, așa cum așteptau cu nerăbdare revenirea lui Hristos și stabilirea împărăției Sale:

“Binecuvîntarea prezisă, așadar, aparține fără îndoială timpurilor împărăției, cînd cei neprihăniți vor domni peste înălțarea lor din morți; cînd și creația, fiind reînnoită și eliberată, va fructifica cu o abundență de tot felul de hrană, din roua cerului și din fertilitatea solului. … În mod asemănător [Domnul a declarat] că … toate animalele care se hrănesc [numai] cu roadele pămîntului ar trebui [în acele zile] să devină pașnice și armonioase între ele și să fie supuse în mod perfect omului.”
(Irenaeus, Against Heresies, The Ante-Nicene Fathers).

Biserica din Antiohia de mult timp a interpretat profeția biblică literalmente. Antiohia era o biserică importantă întemeiată de Barnaba și Pavel, iar din această biserică au fost hirotoniți și trimiși primii misionari străini (Fapte 11.19-26; 13.1-4). În Antiohia li s-a dat credincioșilor prima dată numele de creștini.

Unii dintre predicatorii asociați cu Antiohia au fost Lucian (decedat 312), Teodor (350-428 d.Hr.), Crisostom (Gură de Aur) (354-407 d.Hr.), Teodoret (386-458 d.Hr.) și Diodor din Tars. Acești oameni au interpretat literal profeția biblică și au crezut într-un mileniu literal.

În cartea sa History of Interpretation, F.W. Farrar a observat: “cărțile lui Diodor din Tars’ erau dedicate unei expuneri a Scripturii în sensul ei literal și el a scris un tratat, acum din nefericire pierdut ’cu privire la diferența dintre alegorie și discernămînt spiritual” (Farrar, pp. 213-15).

“Cei doi mari exegeți ai școlii din Antiohia, Teodor de Mopsuestia (350-428 d.Hr.) și Ioan Crisostom (Ioan Gură de Aur) (354-407 d.Hr.), erau „anti-alegorici”.
(Matthew Allen, “Theology Adrift: The Early Church Fathers and Their Views of Eschatology,” bible.org).

Unii dintre primii creștini, după apostoli, au învățat [expus] chiar o formă de dispensaționalism. Exemple pot fi găsite în scrierile existente ale lui Iustin Martirul, Irineu, Tertulian, și Metodius. Iustin Martirul (100-165 d.Hr.) a dat învățătură despre patru faze ale istoriei în planul lui Dumnezeu: de la Adam la Avraam, de la Avraam la Moise, de la Moise la Hristos și de la Hristos pînă la starea eternă. Irineu (120-202) a expus ceva asemănător, împărțind dispensațiile în: de la creație pînă la potop, de la potop la lege, de la lege la evanghelie, de la evanghelie la starea eternă.

ORIGINEA METODEI ALEGORICE DE INTERPRETARE

Metoda alegorică de interpretare a fost inventată de învățătorii falși după perioada apostolică deoarece apostazia creștea și se răspîndea către formarea Bisericii Romano-Catolice.

O școală a fost înființată în Alexandria, Egipt, care a devenit sediul pentru metoda alegorică de interpretare. Egiptul a fost un loc unde învățătura falsă a proliferat în primele secole după Hristos.

 

Clement, care a condus școala din 190 pînă în 202 d.Hr., a corupt credința creștină amestecînd-o cu filosofia lumească și cu alegoricismul lui Philo. El a învățat multe doctrine false, inclusiv purgatoriul, și a crezut că majoritatea oamenilor ar fi în cele din urmă mîntuiți, chiar dacă Domunl Isus a spus că doar cîțiva ar fi mîntuiți (Matei 7.14). “Clement a văzut sensul literal al Scripturii ca fiind un ‘punct de plecare’ pentru interpretare. Deși era ‘potrivit pentru mulțimea creștinilor’, Dumnezeu s-a revelat pe Sine Însuși celor avansați spiritual prin ‘sensul profund’ al Scripturii. În fiecare pasaj, o semnificație mai adîncă sau suplimentară a existat dincolo de sensul primar sau imediat”.
(Matthew Allen, “Theology Adrift: The Early Church Fathers and Their Views of Eschatology,” bible.org).

Origen (185-254 d.Hr.) a fost unul dintre părinții principali ai alegoricismului. A condus școala din Alexandria de la 202 la 232 d.Hr. Deși a suferit persecuție și tortură pentru cauza lui Hristos sub împăratul Decius în 250, Origen era plin de erezii. Ca și Clement, a amestecat adevărul Bibliei cu filosofie păgînă. El a învățat că celibatul era o stare sfîntă mai sus de căsătorie, contrar învățăturii apostolilor. El a învățat regenerarea prin botez, purgatoriul, și preexistența sufletului uman. El a învățat că toți oamenii, chiar Satan și demonii, vor fi în cele din urmă mîntuiți. El a învățat că Duhul Sfînt a fost prima creatură făcută de Dumnezeu și a negat Dumnezeirea deplină a lui Isus. El nu credea că Scripturile sînt în întregime inspirate de Dumnezeu.

Origen a susținut că “Scripturile au puțină utilitate pentru cei care le înțeleg literalmente”. El a descris sensul literal al Scripturii ca “pîine” și i-a încurajat pe elevi să meargă dincolo de aceasta la “vinul” alegoricismului, prin care cineva se poate ameți [îmbăta] și poate fi transportat în tărîmurile cerești. Comentariile lui Origen conțineau o multitudine de interpretări fanteziste, abundente în “revizuirile eretice ale Scripturii”
(Frederick Nolan, Inquiry into the Integrity of the Greek Vulgate, p. 367).

Un alt părinte al alegoricismului a fost Augustin (354-430 d.Hr.), unul dintre părinții Bisericii Romano-Catolice. El a fost exaltat ca unul dintre “medicii” Romei. Augustin a inventat doctrina teribilă și nebiblică a inchiziției care a fost folosită de Biserica Catolică împotriva credincioșilor biblici pentru mai mult de 1000 de ani. Istoricul german Neander a observat că învățătura lui Augustin “conține germenul întregului sistem de despotism spiritual, intoleranță și persecuție, chiar și în curtea Inchiziției.” Augustin a instigat persecuții feroce împotriva Donatiștilor care iubeau pacea, erau credincioși biblici și se străduiau să mențină biserici biblice pure. El a învățat că “sacramentele”, cum ar fi botezul, erau mijloace de mîntuire. El a învățat că Maria nu a comis păcat. El a învățat erezia purgatoriului. El a fost unul dintre părinții botezului copiilor mici, afirmînd că copiii nebotezați sînt pierduți și îi numea pe toți cei care respingeau botezul infantil, “infideli” și “blestemați”. El a înălțat autoritatea “bisericii” peste cea a Scripturii.

“Prin Augustin, hermeneutica alegorică a lui Origen a devenit stîlpul interpretării medievale a Bibliei.”
(Matthew Allen, “Theology Adrift: The Early Church Fathers and Their Views of Eschatology,” bible.org).

Aceste erezii au crescut și au devenit o parte fundamentală a Bisericilor Romano-Catolice și Ortodoxe.

Cînd denominațiile protestante (de ex., Anglican, Presbiterian, Luteran, Metodist) s-au despărțit de Roma, una dintre erorile pe care le-au adus cu ei a fost interpretarea alegorică a profeției și Teologia Înlocuirii.

APOSTOLII

Cînd vine vorba de doctrina sănătoasă, etalonul nu este ceea ce cineva a învățat [prezentat] sau nu în istoria bisericii. Este “ce spune Domnul?” Punct. Biblia este autoritatea unică pentru credință și practică. Nu este o autoritate printre multe altele, și nu este autoritate doar pentru că este confirmată de “părinți ai bisericii” și “teologi”.

Concluzia este că apostolii și primii creștini au interpretat profeția literalmente.
Ei au crezut într-o întoarcere iminentă a lui Hristos.

“Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mînia viitoare.” (1 Tes. 1.9-10).

Apostolii și profeții au învățat că întoarcerea Domnului este “aproape” (Romani 13.12; Filipeni 4.5; 1 Petru 4.7; Apocalipsa 1.3).

Ei au crezut într-o răpire a sfinților Noului Testament.

“Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tes. 4.13-18).

Ei au crezut că sfinții Noului Testament vor fi salvați de necazul care va veni.

“Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,” (1 Tes. 5.9)

Ei au crezut într-un Antihrist literal.

“Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.” (2 Tes. 2.3-4).

Ei au crezut într-o întoarcere literală a lui Hristos și într-o împlinire literală a profeției Vechiului Testament.

“Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare, şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” (Fapte 3.19-21).

Ei au crezut într-o împlinire literală a legămintelor lui Israel după epoca bisericii.

“Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.“” (Romani 11.25-27).
CONCLUZIE

Fraților, să nu permiteți nimănui să vă jefuiască de o interpretare literală a profeției și de iminența întoarcerii lui Hristos, care este Fericita Nădejde a credinciosului. Noi îl așteptăm pe Hristos, nu pe Antihrist.

O mare parte a Bibliei este alcătuită din profeție și o mare parte din acesta nu a fost încă împlinită. Partea care a fost împlinită, a fost împlinită literalmente. Ne gîndim la marile profeții mesianice ale primei veniri a lui Hristos în Psalmul 22 și Isaia 53. Profetiile sînt uluitoare în detaliu și fiecare detaliu a fost împlinit “literalmente”.

Mai mult, dacă nu interpretăm profeția conform metodei “normal literale”, nu există nici o modalitate de a determina ce înseamnă în mod sigur.

O interpretare literală a profeției are ca rezultat doctrina că Biserica nu este Israel și că legămintele lui Israel vor fi totuși împlinite după epoca bisericii.

“Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.“” (Romani 11.25-27).

Săptămîna a 70-a din Daniel 9.24-27 se referă la Israel, nu la Biserică. Fiecare eveniment din cele 70 de săptămîni se referă la “poporul tău [Daniel] și la cetatea sfîntă [Ierusalim]” (versetul 24). Înainte de a-Și îndrepta atenția, ca să zicem aşa, spre împlinirea legămintelor vechi ale Israelului, inclusiv a legămîntului Davidic din 2 Samuel 7, Biserica va fi răpită și nu va vedea venirea Antihristului și a celorlalte semne care preced revenirea glorioasă a lui Hristos.

Doctrina Răpirii Pre-Tribulaționiste nu este una minoră. Isus, Pavel, Iacov și Petru au învățat că întoarcerea lui Hristos este iminentă și trebuie așteptată în orice moment (Matei 24.44, Filipeni 4.5, Iacov 5.8-9, 1 Petru 4.7). Primii creștini au trăit în această așteptare (1Timotei 1.9-10).

Doctrina unei răpiri pre-tribulaționiste este un motiv puternic pentru purificarea vieții creștine.

1. Încurajează credinciosul în încercări și persecuții.

“Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tes. 4.17-18).

2. Menține concentrarea bisericii asupra Marii Trimiteri (Matei 28.18-20; Marcu 16.15, Luca 24.44-48, Fapte 1.8). D.L. Moody a avut dreptate cînd a spus: “Privesc lumea acesta ca o navă naufragiată. Dumnezeu mi-a dat o barcă de salvare și mi-a spus: “Moody, salvează tot ce poți”. ”

3. Îi motivează pe credincioși să fie ocupați în lucrarea Domnului. (1 Corinteni 15.58).

4. Îi motivează pe credincioși să trăiască vieți ascultătoare. (1 Ioan 3.1-3, 1Tes. 5.4-7).

5. Îi motivează pe credincioși să se despartă de rău. (Tit 2.13-14).

6. Îi păstrează pe credincioși vigilenți față de erezie și apostazie. (2 Timotei 4.3-4; 1 Ioan 2.24-28).

––––––––––––––––––––––––

Articol preluat și tradus cu permisiunea autorului.

 

Adițional față de articol mai menționăm că autorul John Gill expunea învățătura pre-tribulaționistă tot înainte de anii 1830, mai exact în 1748, cu aproape 100 de ani înainte de momentul în care se consideră că aceasta a fost introdusă.

Mai multe detalii la: www.pretribulation.com

 

Descarcă format articol PDF: legătură

2 gânduri despre &8222;Cînd a fost învățată prima dată răpirea pre-tribulaționistă?&8221;

Doar comentarii pertinente și la obiect

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s