Criticii Bibliei au greșit

Citatele biblice sînt preluate din versiunea GBV2001, în caz că nu este specificat altfel.
Numerotarea capitolelor este adăugată.

SURSA:  wayoflife.org

Criticii Bibliei au greșit

 

ss

Actualizat Februarie 2017 (publicat prima dată Septembrie 23, 2014)
David Cloud, Way of Life Literature, P.O. Box 610368, Port Huron, MI 48061
866-295-4143, fbns@wayoflife.org

 

Criticii Bibliei s-au dovedit greșiți de mii de ori și, în majoritatea cazurilor, acest lucru nu i-a umilit sau nu le-a schimbat părerea față de Scriptură. Aceasta ne amintește de ceea ce a spus Abraham în Luca 16.31.

„Și el i-a spus: <Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu se vor lăsa convinși nici dacă ar învia cineva dintre morți.>”

Apologetica creștină este mai degrabă o luptă spirituală decît una intelectuală.

În continuare sînt cîteva dintre erorile grave care au fost făcute de către criticii care au încercat să respingă Biblia:

 

1. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA SCRIEREA ANTICĂ.

În secolul al XIX-lea, teologii moderniști credeau că scrierea nu era dezvoltată pînă în vremea lui Moise, așa că nu ar fi putut să scrie Pentateuhul.

„Timpul, în care sînt tratate narațiile pre-Mozaice, este o dovadă suficientă a caracterului lor legendar. A fost un timp înainte de toate cunoașterile scrisului.” (H. Schultz, Old Testament Theology, 1869).

„Acești rătăcitori [Moise și Israel] nu aveau limbaj scris, nu puteau nici citi nici scrie” (Robert Ingersoll, About the Holy Bible, 1894).

Arheologii seculari datează acum scrisul [apariția scrisului] la mijlocul mileniului IV î.Hr., care este cu 1.500 de ani înaintea lui Moise!

„Artefactele inscrise provenite din săpături arată că omul avea o cunoaștere a scrisului încă de la sfîrșitul mileniului al IV-lea î.Hr.” (Joseph Naveh, Origins of the Alphabets).

Biblioteci vechi au fost descoperite la Ugarit, Mari, Ur, Ebla, Nippur, Ninive, Persepolis și multe alte locuri. Zeci de mii de documente care datează din vremea lui Avraam și chiar de mai înainte demonstrează că civilizațiile antice descrise în Geneza erau foarte culte [învățate].

2. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA GENEZA 10.

Geneza 10-11 descrie împărțirea popoarelor prin fiii lui Noe după potop, stabilirea de orașe-stat [sau state-orașe], construirea idolatrului Turn din Babel și încurcarea limbilor.

Scepticii au numit aceasta un „mit religios”.

„Doar știm despre cărțile Pentateuhului că sînt pline de greșeli și contradicții. Știm, de asemenea, că relatarea cu Turnul Babel este o fabulă ignorantă și copilărească” (Robert Ingersoll, About the Holy Bible, 1894).

Dar scepticii s-au dovedit a fi greșiți.

Henry Rawlinson, care a ajutat la descifrarea scrierii antice cuneiforme, a spus că Geneza 10 merită „să fie numită cea mai autentică înregistrare pe care o avem referitor la apartenența națiunilor” (The Seven Great Monarchies of the Ancient World, vol. 1). [accentuarea noastră, n.n.]

Există dovezi pentru orașele numite în Geneza 10.

„El era vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se zice: <Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului!> Și începutul împărăției lui a fost Babel și Erec și Acad și Calne, în țara Șinear. Din țara aceea a ieșit în Asiria [Sau „a ieșit Asur“] și a construit Ninive, și Rehobot-Ir, și Calah,” (Geneza 10.9-11).

Dintre cele șapte orașe numite aici, cinci sînt cunoscute de arheologi și patru au fost excavate.

Acad (Akkad) a fost sediul Imperiului Akkadian fondat de Sargon cel Mare în mileniul al III-lea î.Hr. Acest oraș a dat numele limbii Akkadiene, care a fost limba internațională pentru comerț a Mesopotamiei antice timp de 2.000 de ani pînă în timpul Imperiului Persan.

Există, de asemenea, dovezi pentru civilizația descrisă în Geneza. Arheologia a demonstrat următoarele:

  1. În acest moment și loc au apărut și s-au răspîndit în Mesopotamia civilizații avansate tehnologic.
  2. Orașele-state puternice au format alianțe.
  3. Aceste regate erau culte [învățate].
  4. Ele au fost conduse de conducători mîndri, divinizați precum Nimrod și Asur.
  5. Ei s-au ocupat cu arta războiului.
  6. Ei s-au ocupat cu idolatrie și au construit turnuri idolatre.
  7. Au fost corupți moral.

Luați în considerare Ebla, care datează în timpul lui Abraham și mai înainte.
20.000 de tablete și fragmente de lut au fost găsite la Ebla.
A fost un regat care cuprindea mai mult de 250.000 de oameni; capitala avea 30.000 de oameni (Ebla A New Look at History).
Palatul de lux cu două etaje a ocupat 2.600 de metri pătrați. A fost închisă de ziduri de 12-15 metri înălțime.
Regatul din Ebla cuprindea 16 conducători și a întreprins afaceri estimate în miliarde de dolari în banii de astăzi.

Ebla făcea comerț cu cereale, bovine, cherestea, textile și obiecte de artizanat deosebite. Lucrătorii în metal foloseau procesele de fuziune pentru a crea aliaje metalice.
Ebla a produs destul orz într-un an pentru a alimenta milioane de oameni, avînd un exces mare pentru export. A făcut afaceri cu 1.000 de cetăți și orașe din 80 de regate.
Ebla era o societate cultă. Cărturarii ei aveau competențe în mai multe limbi și susțineau comunicări internaționale.
Ebla a avut și 12.000 de oameni în armata sa la un moment dat.
Ebla s-a închinat zeitei Ishtar și altor zei și zeițe.

În 1955, influentul arheolog William Albright a spus: „Tabla Națiunilor rămîne un document uimitor de precis” (Recent Discoveries in Bible Lands, 1955, p. 72).

 

3. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA GENEZA 14.

„Și a fost așa: în zilele lui Amrafel, împăratul Șinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, și lui Tideal, împăratul Goimului [Sau „împăratul națiunilor“], ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, și cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul Admei, și cu Șemeeber, împăratul Țeboimului, și cu împăratul Belei, adică al Țoarului.” (Geneza 14.1-2).

Geneza 14 descrie o alianță a patru regi din Mesopotamia care a atacat Sodoma și Gomora și alți trei regi lîngă Marea Moartă. Relatarea indică faptul că regii Mesopotamian au călătorit la est de rîul Iordan.

Scepticii au spus că acest lucru nu s-a întîmplat deoarece nu exista o rută principală din Mesopotamia pînă la Marea Moartă la est de Iordan.

William Albright a crezut acest lucru atunci cînd a început cercetarea în anii 1920, dar a descoperit că exista o rută principală mare numită „Calea Regelui” care se îndrepta spre sud pînă la Marea Roșie. El a raportat despre asta în The Archaeology of Palestine and the Bible, 1933.

 

4. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA CODURILE DE LEGE ANTICE.

Sceptiștii din secolul al XIX-lea au spus că Israelul nu ar fi putut poseda un cod juridic complex deoarece astfel de coduri nu erau cunoscute în acele zile.

Descoperirea Codului lui Hammurabi în 1901 a distrus această gîndire. Acesta a fost un cod complex de lege scris de Hammurabi, regele Babilonului, și este datat cu aproximativ 200 de ani înainte de Moise.

 

 5. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA UR.

În secolul al XIX-lea, scepticii susțineau că Ur, locul de naștere al lui Abraham, a fost un mit.

Totuși, în 1922, orașul Ur a fost localizat de Leonard Woolley și a fost excavat în următorii 12 ani. A fost descoperită o comoară de artefacte, care datează înainte de timpul lui Abraham. Aceasta dovedește că Ur a fost un oraș sofisticat, literat, idolatru, cu întreprinderi comerciale de mare amploare. „Ur Room” la Muzeul Britanic este plin de artefacte din vechiul Ur. Zeul principal al orașului era zeul lunii, iar templul său era un turn idolatru ca Turnul Babelului. Iosua 24.2 spune că tatăl lui Abraham s-a închinat idolilor.

 

6. CRITICII AU GREȘIT COMPARÎND RELATAREA LUI NOE DESPRE POTOP CU RELATĂRILE PĂGÎNE.

Epopeea lui Ghilgameș a fost descoperită în orașul antic Ninive de Henry Layard și tradusă de Muzeul Britanic în 1872. Ea este datată la aproximativ 1800 î.Hr., care este aproape de timpul lui Avraam.

Se pretinde a fi relatarea pe care Utnapistim i-a spus-o lui Gilgameș despre cum a supraviețuit potopului și a cîștigat nemurirea.

Scepticii au folosit Epopeea lui Ghilgameș ca dovadă că relatarea biblică a potopului este doar una dintre multele legende antice.

Dar există trei moduri în care Epopeea lui Ghilgameș își arată caracterul mitic ridicol în contrast cu Biblia.

1. Luați în considerare zeii lui Ghilgameș.
Sînt răi, imorali, egoiști, meschini, competitivi, nestăpîniți, nerăbdători, slabi, lași și înșelători. Zeul șef Ea îl instruiește pe Utnapistim să-i mintă pe semenii săi, dînd impresia că zeii îi vor binecuvînta în loc să-i distrugă. Cînd vine furtuna, zeii sînt atît de înspăimîntați încît se ghemuiesc ca niște cîini, iar Ishtar strigă ca o femeie la naștere. După potop, zeul Enlil este furios deoarece unii dintre oameni au scăpat.

În contrast, Dumnezeul Scripturii este atotputernic, înțelept, sfînt, drept, plin de compasiune, milostiv, îndelung răbdător și demn de încredere. El vorbește numai adevărul, iar promisiunile Lui sînt irevocabile. El este legiuitorul și judecătorul omului, dar El este și Mîntuitorul omului. Dumnezeu este îndelung răbdător cu omenirea. Noe a predicat pocăința timp de 120 de ani înainte de potop (1 Petru 3.19; 2 Petru 2.5). [accentuarea noastră, n.n.]
2. Luați în considerare descrierea fenomenelor hidraulice ale potopului.

În Epopeea lui Ghilgameș „ploile s-au revărsat; furtuna s-a dezlănțuit” doar pentru șase zile. Dar acest lucru s-a întîmplat de mai multe ori în istorie, fără a inunda pămîntul cu apă.

În contrast, Biblia descrie condițiile reale după cum urmează:
„În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea toate izvoarele adâncului celui mare s-au rupt și zăgazurile cerurilor au fost deschise. Și ploaia a fost pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți.” (Geneza 7.11-12)

Apa a coborît din cer într-un potop care a durat 40 de zile și nopți, dar apa a venit și de sub pămînt prin deschiderea unor fîntîni [izvoare, n.n.] din adîncime.

3. Luați în considerare arca din Epopeea lui Ghilgameș.

Este un CUB cu latura de 61 de metri, cu 7 etaje, care ar fi fost incredibil de instabil chiar și pe o mare calmă, ca să nu mai vorbim de o mare furioasă cum a fost aceea care a rezultat din potopul descris anterior!

Din contră, arca lui Noe a fost perfect proporționată pentru călătoriile pe mare. A fost de 137 m lungime, 23 m lățime și 14 m înălțime. Acest lucru este similar în proporție cu petrolierele moderne și cargoboturi [vapoare pentru marfă, cargouri, n.n.].

 

7. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA DAVID.

Moderniștii au numit mult timp relatarea biblică despre regele David un mit pentru că nu exista nici o consemnare extra-biblică despre el.

În 1993 și 1994, două descoperiri au oferit dovezi pentru a demonstra eroarea scepticilor.

Cuvintele „casa lui David” au fost găsite pe Piatra Moabită. Această piatră a fost găsită în 1868, dar a fost spartă în bucăți și inscripția nu a fost citită decît în 1993. Se numește Piatra Moabită deoarece a fost ridicată de Meșa, un rege Moabit menționat în 2 Regi 3.4.

În 1993, o parte a unui stîlp de victorie a fost găsită în orașul antic Dan. Are încrise cuvintele „Beit David” („casa lui David”). Inscripția Tel Dan, așa cum se numește, se află pe un stîlp care a fost ridicat de regele Siriei pentru a sărbători înfrîngerea dușmanilor săi și datează din secolul al IX-lea î.Hr., la numai 100 de ani după David.

În 1995, revista Time a scris că: „Afirmația scepticilor care spun că regele David nu a existat niciodată este acum greu de apărat” (“Is the Bible Fact or Fiction?” Time, Dec. 18, 1995).

 

8. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA ȘEBA.

Biblia spune că regina din Șeba [tradus clasic „Seba”, n.n.] l-a vizitat pe regele Solomon și a adus un convoi mare de cămile cu bogății, inclusiv aur și mirodenii.
„Și împărăteasa din Seba a auzit de renumele lui Solomon legat de Numele Domnului și a venit să-l încerce cu întrebări grele. Și a venit la Ierusalim cu un alai foarte mare, cu cămile încărcate cu mirodenii și cu aur foarte mult și cu pietre scumpe. Și a venit la Solomon și a vorbit cu el despre tot ce era în inima ei.” (1 Regi 10.1-2).

Șeba și pămîntul mirodeniilor au fost mult timp considerate a fi mitice de criticii Bibliei.

Acum, existența regatului antic este recunoscută, iar capitala sa Marib a fost excavată. Wendell Phillips a condus prima expediție în anii 1950. El a spus: „Nu există nici un motiv să ne îndoim [de faptul] că Regina a fost reală” (Qataban and Sheba).

Expedițiile au continuat. În septembrie 2000, Universitatea din Calgary a anunțat pe site-ul său web: „Deșertul Arabiei Dezvăluie Secretele Reginei din Șeba.”

Șeba a fost localizată în partea de sud a Peninsulei Arabe.

 

9. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA BERODAC-BALADAN.

În secolul al XIX-lea, scepticii au pus la îndoială existența lui Berodac-Baladan (numit și Merodac), regele Babilonului menționat în 2 Regi.

„În timpul acela, Berodac-Baladan [Sau „Merodac-Baladan“], fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și un dar lui Ezechia, pentru că auzise că Ezechia fusese bolnav.” (2 Regi 20.12).

Arheologia a confirmat existența lui Berodac-Baladan. Printre altele, el este menționat în Prisma lui Sanherib, care se află în Muzeul Britanic. Aici Sanherib descrie înfrîngerea lui Merodac:

„În prima mea campanie am realizat înfrîngerea lui Berodac-Baladan, rege al Babiloniei, împreună cu armata lui Elam, aliatul său, în cîmpia lui Kiș.”

 

10. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA CIRUS.

„Așa spune Cirus, împăratul Persiei: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și m-a rânduit să-I construiesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda.” (Ezra 1.2)

La un moment dat criticii credeau că relatarea Bibliei despre eliberarea evreilor de către Cirus [Cir, n.n.] și acordarea libertății religioase (Ezra 1.2) era un mit, deoarece era contrară politicii cunoscute a regilor din acele timpuri.

Cilindrul lui Cirus, găsit în 1879, a redus la tăcere această critică. Acesta dovedește că Cirus avea politica de restabilire a captivilor pe terenurile lor și de a-i ajuta să-și reconstruiască templele.

11. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA BELȘAȚAR.

„Dar, când i s-a înălțat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe tronul împărăției sale și gloria a fost luată de la el.”
(Daniel 5.20).

În secolul al XIX-lea, criticii au susținut că Belșațar a fost un mit și că Nabonidus, și nu Belșațar, era rege al Babilonului cînd a căzut în mîinile Medo-Persanilor.

În 1854, a fost descoperit Cilindrul lui Nabonidus, care este o relatare a regelui Nabonidus, în care afirmă în mod clar că Belșațar era fiul său. Belșațar a fost co-regent cu Nabonidus, care a călătorit într-o altă țară și l-a lăsat pe Belșațar să se ocupe de Babilon cînd a căzut. Acesta este motivul pentru care Belșațar s-a oferit să-l facă pe Daniel AL TREILEA conducător al regatului.
„Atunci Belșațar a poruncit [Sau „a zis”] și l-au îmbrăcat pe Daniel cu purpură și au pus un lanț de aur la gâtul lui și au dat de știre despre el că va fi al treilea guvernator în împărăție.” (Daniel 5.29).

12. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA CARTEA FAPTELOR APOSTOLILOR.

În secolul al XIX-lea, criticii au atacat cartea Faptelor Apostolilor scrisă de Luca drept un document istoric nesigur, care a fost scris la [multe, n.n.] generații după Domnul Hristos. Criticul german F.C. Baur a susținut despre carte că nu a fost scrisă pînă spre sfîrșitul secolului al II-lea.

Viziunea liberală a fost demitizată de arheologul William Ramsay, printre alții. Ca student la Universitatea din Aberdeen și Oxford, Ramsay a fost învățat [în] viziunea liberală și a crezut-o. Cînd a început să facă expediții în Asia Mică și în Palestina, intenționa să dovedească faptul că Biblia nu este „cartea din cer care se pretindea a fi.” Dar în schimb, el a dovedit despre cartea Faptelor Apostolilor că este corectă istoric și a fost scrisă în timpul primului secol.

„El a considerat că cel mai slab loc din întreg Noul Testament este istorisirea călătoriilor lui Pavel. Acestea nu au fost niciodată cercetate în detaliu de către cineva la fața locului. Echipat ca nici un alt om, el a mers locul de origine a Bibliei. Aici, a petrecut 15 ani făcînd săpături. Apoi în 1896 a publicat un volum mare, Saint Paul, the Traveler and the Roman Citizen. Cartea a provocat o teamă furioasă printre scepticii lumii. Atitudinea sa a fost total neașteptată, deoarece a fost contrară intenției anunțate a autorului cu ani înainte. Timp de încă 20 de ani, a fost publicată carte după carte de același autor, fiecare plină cu dovezi suplimentare despre adevărul exact și minuțios al întregului Nou Testament, așa cum a fost testat de cazma la fața locului. Iar aceste cărți au rezistat testul timpului, nici una nefiind combătută și nici nu am găsit vreo încercare de a le combate” (Josh McDowell, The New Evidence That Demands a Verdict, p. 62).
Ramsay a afirmat:

„Luca este un istoric de prim rang; nu numai că declarațiile sale sînt de fapt de încredere, ci el este posesorul adevăratului simț istoric… Pe scurt, acest autor ar trebui să fie pus alături de cei mai mari istorici” (The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New Testament, 1915).

„Scriitorul de față consideră că istoria prezentată de Luca este de neegalat în ceea ce privește veridicitatea. În acest moment descriem motivele și argumentele care au schimbat mintea celui care a început sub impresia că istoria a fost scrisă la mult timp după [acele] evenimente și că nu era de încredere ca întreg” (Ibid.).

„Putem spune categoric că nu mai există nici o bază solidă pentru datarea oricărei cărți a Noului Testament după anul 80 d.Hr. aproximativ.” (Recent discoveries in Bible Lands, 1955).

Următoarele sînt exemple ale modului în care Noul Testament a fost autentificat și scepticii s-au dovedit a fi greșiți:

Criticii au spus că Luca a greșit în Faptele Apostolilor 14.6 cînd a scris că Listra și Derbe erau localizate în Licaonia și că Iconia nu era în Licaonia. Pavel și Barnaba erau în Iconia cînd fugiseră la Listra și Derbe, despre care se spunea că este în Licaonia, ceea ce înseamnă că Iconia nu era în Licaonia. În 1910, Ramsay a descoperit un monument care dovedea că Iconia era un oraș Frigian mai degrabă decît un oraș Licaonian (The New Evidence That Demands a Verdict, p. 64).

Criticii au spus că Luca a greșit referitor la recensămîntul descris în Luca 2.1-3. Ei au susținut că Quirinius (Cirenius) nu era guvernator al Siriei în timpul acela, pentru că Josephus l-a plasat drept guvernator în anul 6 d.Hr, care a fost cîțiva ani mai tîrziu. Arheologia a respins aceste acuzații. Ramsay a descoperit o inscripție în Antiohia care a afirmat că Quirinius era guvernatorul Siriei în anul 7 î.Hr. aproximativ (The New Evidence, p. 63). Astfel, Quirinius a fost guvernator al Siriei pentru două mandate, în 7 î.Hr. cînd s-a născut Domnul Hristos și din nou în 6 d.Hr. [cu toate că o parte din părinții bisericii plasează Nașterea în 3-2 î.Hr., n.n.]

Criticii au susținut în continuare că toată lumea nu trebuia să se întoarcă la casa strămoșească pentru recensămînt, contrar a ceea ce spune Biblia. Dar un document papirus găsit în Egipt spune că toți locuitorii erau obligați să călătorească la casele lor strămoșești. (The New Evidence, p. 63).

Criticii au spus că Luca a greșit atunci cînd a scris în Luca 3.1 că Lisania era tetrarhul Abilenei în anul al 15-lea al domniei lui Tiberius Cezar, care era anul 27 d.Hr. Istoricii antici au declarat că Lisania a fost ucis în 36 î.Hr. Dar o inscripție găsită la Abila lîngă Damasc, datînd între anii 14-29 d.Hr., spune că Lisania era tetrarhul” (The New Evidence, p. 64). Astfel, Luca avea dreptate.

Criticii au spus că Luca a greșit în a folosi termenul grec politarhi (tradus „conducătorii orașului” [în VDC1924, n.n.] în Fapte 17.6) pentru a desemna autoritățile civile din Tesalonic pentru că termenul nu se găsește în literatura clasică. Arheologia a descoperit de atunci 19 inscripții care utilizează titlul în același mod ca Luca (The New Evidence, p. 65). Muzeul Britanic prezintă una dintre aceste inscripții dintr-o cupolă din Tesalonic (Camera 78, GR 1877.5-11.1).

În aceste cazuri și în altele criticii au greșit, iar Luca avea dreptate. Scepticii au acționat în mod repetat și ridicol ca și cum ar avea o cunoaștere omniscientă a istoriei antice fiind astfel în situația de a critica Biblia, dar au fost dovediți a fi greșiți de nenumărate ori. Faptul că acest lucru nu a umilit pe mulți dintre ei este o dovadă suplimentară a inspirației divine a Bibliei, pentru că a profețit ignoranța lor voită (2 Petru 3.3-5).

În 1963, istoricul clasic A.N. Sherwin-White a confirmat opinia lui Ramsay despre Faptele Apostolilor:

„Orice încercare de a respinge istoricitatea sa de bază, chiar și în materie de detaliu, trebuie să pară absurdă acum. Istoricii romani au luat-o de mult timp ca atare” (Roman Society and Roman Law in the New Testament, p. 189).

13. CRITICII AU GREȘIT REFERITOR LA DATAREA TÎRZIE A NOULUI TESTAMENT.

F.C. Baur, tatăl liberalismului teologic al școlii Tübingen din Germania, a învățat că Noul Testament a fost scris la un secol sau mai mult după apostoli de către oameni necunoscuți care au folosit numele apostolilor. El a susținut că Evanghelia după Ioan a fost scrisă după anul 170 d.Hr. Teoria lui Baur a influențat pe mulți.

Dar acest lucru a fost contrazis de descoperirea manuscriselor Noului Testament datînd spre finalul primului secol și de existența a sute de citate din cărțile Noului Testament în scrierile unor lideri creștini care datează de la sfîrșitul primului secol și începutul celui de-al doilea. (See the report “The Bible Critics Were Wrong” at http://www.wayoflife.org.)

William Ramsay a desfiintat ideea că Noul Testament a fost scris la mult timp după evenimente.

„Putem spune deja în mod explicit că nu mai există nicio bază solidă pentru datarea oricărei cărți a Noului Testament după anul 80 d.Hr., cu două generații înainte de datarea între 130 și 150 făcută de criticii mai radicali de astăzi ai Noului Testament.” (Recent Discoveries in Bible Lands, 1955, p. 136).

„După părerea mea, fiecare carte a Noului Testament a fost scrisă de un evreu botezat între anii patruzeci și optzeci ai secolului I d.Hr.” (Christianity Today, Jan. 18, 1963).

 

CONCLUZIE

Acestea sînt doar cîteva exemple ale modului în care acei critici ai Bibliei s-au dovedit a fi incorecți din propria lor arheologie. Am putea da sute de alte exemple.

Scepticii au acționat ca și cum ar avea o cunoaștere omniscientă a istoriei antice avînd astfel capacitatea de a critica Biblia, dar s-au dovedit greșiți în mod repetat. Faptul că acest lucru nu i-a umilit pe mulți dintre ei este o dovadă suplimentară a inspirației divine a Bibliei, pentru că a profețit ignoranța intenționată a batjocoritorilor cu 2000 de ani în urmă.


Final articol.

Legătură către fișier PDF cu articolul: articol PDF

 

Legături utile [mai multe detalii se găsesc pe paginile în limba engleză]:

Prisma lui Sanherib – https://ro.wikipedia.org/wiki/Prisma_lui_Taylor

Cilindrul lui Cirus – https://ro.wikipedia.org/wiki/Cilindrul_lui_Cir

Cilindrul lui Nabonidus –  https://ro.wikipedia.org/wiki/Cilindrul_lui_Nabonid

Saint Paul, the Traveler and the Roman Citizen –  http://www.ccel.org/ccel/ramsay/paul_roman.pdf

Cartea lui Josh McDowell, The New Evidence That Demands a Verdict, este tradusă și în limba romînă cu titlul „Noi mărturii supuse dreptei judecăți”.

 

3 gânduri despre &8222;Criticii Bibliei au greșit&8221;

Doar comentarii pertinente și la obiect

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s